Am aflat tariful! Cât ia părintele Calistrat din Iași pentru o nuntă. Taxa nu include lumânările, vinul, pișcoturile și prosopul

Am aflat tariful! Cât ia părintele Calistrat din Iași pentru o nuntă. Taxa nu include lumânările, vinul, pișcoturile și prosopul
Publicat: 29/01/2023, 09:59
Actualizat: 29/01/2023, 10:03

În România, știm că atunci când organizăm o nuntă trebuie să luăm în calcul și tariful pentru preotul care oficiază cununia religioasă, iar acesta diferă de la o regiune la alta, de la o parohie la alta. Spre exemplu, cunoscutul părinte Calistrat Chifan de la Iași spune că nu are un tarif anume, ci mai degrabă apelează la regula bunului simț.

Duhovnicul a declarat pentru BZI că nu are un tarif prestabilit, acceptând atât cât vor mirii sau nașii să-i ofere. De regulă, taxele sunt diferite de la o parohie la alta și se achită de către nași. Taxa nu include și lumânările de nuntă, vinul, pișcoturile, prosopul, pe care mirii trebuie să le aducă de acasă.

Îndrăgitul duhovnic apelează la regula bunului simț

Părintele Calistrat Chifan a mărturisit că apelează la regula bunului simț atunci când vine vorba de câți bani ia pentru o nuntă. Duhovnicul spune că a oficiat nunți și cu 50 de lei, și cu 100 de lei, și cu 200 de lei, în funcție de cât i-au oferit mirii sau nașii.

„Nu întotdeauna poți să spui că nunta este un câștig. De aia s-a și transformat toată istoria nunții și toată finețea nunții. Noi, într-o emisiune anterioară, am vorbit de regulile Sfântului Ioan Gură de Aur în nunta creștină, iar în momentul de față vorbim de regulile pământești în nunta creștină. Adică pe care omul le extravaghează pe cele pământești și le anihilează ușor pe cele spirituale. Primul lucru de unde începe: „Părinte, să nu-mi luați preț mare la nuntă.” Și aici este o întreagă controversă.

Preoții sunt cei mai hapsini, sunt cei mai lacomi, jupesc mirii, îi seacă pe nași, le golește buzunarele, dar în fond și la urma urmei, eu, ca cel care a participat la câteva nunți, să știți că, în general, regula bunului simț este că nașul dacă vrea îți dă și 50 de lei, am făcut nuntă și cu 50 de lei, am slujit nuntă și cu 100 de lei, am slujit și cu 200, tu nu poți să îi spui”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI.

Părintele Calistrat Chifan: „Nu e un tarif prestabilit”

Deși se consideră că majoritatea preoților sunt lacomi după bani, acesta nu este și cazul părintelui Calistrat Chifan. În ceea ce privește nunțile, el nu are un tarif prestabilit: „Omul îți dă 100 de lei, 200 sau 50.”

overlay-clever„Eu, de exemplu, fac o glumă când mă întreabă: „Părinte, cât ar costa?” Zic: „A 10-a sută din investiția din nuntă.” Acolo s-au băgat două-trei sute de milioane într-o nuntă. Deci asta ar însemna să dea 2000 de ron, dar e glumă. -„Părinte, dar mă sărăciți.” – „Bine, atunci dă-mi mia parte de ce ți-a rămas din portofel.” Și omul îți dă 100 de lei, 200 sau 50. Nu e un tarif prestabilit. Dacă tu alegi o catedrală, vrei o biserică cu trepte, vrei un cor celebru, vrei șapte preoți la cununie, acum scuză-mă, tu-ți investești mia de euro în toată povestea aia. Pentru că ăia din cor, dacă sunt zece inși, tot trebuie să le dai 100 de lei sau 50 de lei, că ți-au stat acolo și ți-au cântat”, a mai spus părintele Calistrat Chifan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
O destinație paradisiacă din Turcia s-a saturat de britanici: „Ei vor doar să bea și...
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Astăzi este Lăsata Secului înainte de Postul Crăciunului 2024. Ce tradiții și obiceiuri se respectă...
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Boala secretă de care suferă Oana Paraschiv. Colega lui Mihai Găinușă a recunoscut tot după...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să...
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
FOTO | Primele imagini cu locul de veci al lui Silviu Prigoană. Cum arată cavoul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Cu o pizza pe masă, Nicuşor Dan le arată bucureştenilor unde se duc banii oraşului
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
O stațiune cochetă și liniștită, la o oră și jumătate de Capitală
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Decizia neașteptată luată de familia lui Silviu Prigoană! Marele om de afaceri a fost înmormântat...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Alan Turing, spărgătorul de coduri naziste. Condamnat pentru homosexualitate, a scăpat de închisoare acceptând castrarea...